ADEZIV SI MASA DE SPACLU PENTRU POLISTIREN BEGA 305 ECO / 23KG
Adeziv și masă de șpaclu pentru polistiren, folosit la lucrări de izolare termică şi fonică cu polistiren expandat, precum şi pentru lipirea ornamentelor
din polistiren, în interiorul sau exteriorul clădirilor.
Ambalare: saci de 23 kg, 60 saci/palet.
Date tehnice:
Compoziţie: ciment, adaosuri minerale, polimeri de îmbunătăţire a aderenţei, plastificatori
Necesar de apă: 0,22 l / kg (5 litri / sac )
Timp deschis: minim 20 minute (timp în care pe o suprafaţă dată cu adeziv (open time) se poate aşeza polistirenul)
Consum specific la lipirea plăcilor: 2,5 – 3,5 kg / m², la acoperirea plăcilor lipite: 3,9 – 5,5 kg / m²
Termen de valabilitate:
12 luni de la data fabricaţiei în condiţiile ambalajului închis şi depozitării în spaţii uscate.
Mod de utilizare
Pregatirea suprafeței suport
Suprafaţa suport trebuie să fie curată, rigidă, fără porţiuni desprinse. Se impune ca tencuiala suport, pe bază de ciment să aibă o vechime de minim 28
zile.
Utilizare
Pulberea se introduce în apă şi se începe amestecarea. Atât recipientul cât şi apa utilizată trebuie să fie curate. Se recomandă a se amesteca deodată o
cantitate care se utilizează într-o oră. Amestecarea se face energic, de preferinţă mecanic (la o maşină de găurit electrică se ataşează un ax cu palete),
până la obţinerea unui amestec cremos, omogen, uşor prelucrabil. Se aşteaptă 10 minute pentru desăvârşirea reacţiilor chimice şi se amestecă din nou
energic.
Pasta se pune pe suprafaţă de polistiren sub formă de pete la distanţe aproximativ egale, la 15 – 20 cm şi pe margine într-o dungă lată de 3 – 4 cm.
Placa de polistiren se presează pe suprafaţa de izolat. Obţinerea suprafeţei finale drepte se obţine prin presarea mai multor plăci pe suprafaţă, cu
ajutorul unui dreptar lung din lemn sau metal. Pasta se depune pe suprafaţa suport în grosime de 4 – 5 mm după care se greblează cu gletiera cu dinţi.
Pasta depusă pe suport are proprietăţi adezive timp de minim 20 minute. Capacitatea adezivă a pastei se verifică prin atingerea suprafeţei cu degetele
mâinii îndepărtate. Lipirea pastei pe degete înseamnă o adezivitate corespunzătoare.
După 24 de ore de la aplicarea plăcilor termo şi fonoizolatoare peste placa de polistiren, se va aplica acelaşi adeziv cu ajutorul unei gletiere cu dinţi de
6 x 6 mm până la 10 x 10 mm . Începând cu partea de sus a suprafeţei, se va derula o plasă de fibră de sticlă acoperită cu plastic, având ochiuri de 5 x 5
mm până la 10 x 10 mm şi se presează în dungile formate. Rândurile de plasă se vor suprapune pe porţiuni de minim 10 cm.
Temperatura de aplicare
Între +5ºC si +30ºC, se va evita lucrul în bătaia directă a razelor solare.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.